Contact:

Telefon/fax: 0232.212.230

Dispecerat: 0232.218.253

0740.51.51.51

NOUTĂȚI ȘI COMUNICATE

17 ANI de activitate în administrarea imobilelor

La data de 23 august 2018, Termo-Service S.A. împlineşte 17 ani de activitate în actuala structură organizatorică, în domeniul de activitate al administrării imobilelor cu locuinţe colective.

Societatea noastră a oferit, de-a lungul celor 17 ani, clienţilor noştri: asociaţii de proprietari, instituţii publice, agenţi economici, o colaborare eficientă, profitabilă pentru toţi partenerii, cu respect faţă de valorile calităţii în muncă.

Activitatea firmei s-a modernizat continuu, atât sub aspect funcţional, cât şi sub forma facilităţilor de ordin material, astfel încât clienţii noştri să manifeste un grad de satisfacţie cât mai ridicat, corespunzător eforturilor de dezvoltare care s-au depus constant.

Serviciile de administrare sunt cele mai moderne la nivel naţional, fapt recunoscut şi de titlul anual, fără întrerupere, în ultimii 10 ani, de lider în cadrul ramurii serviciilor imobiliare acordat de Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Cu o reţea extinsă de casierii în toate cartierele oraşului, firma noastră vine în întâmpinarea clienţilor, astfel încât aceştia să aibă acces facil şi direct la casierii utilate şi asigurate legal, precum şi la informaţii şi sprijin din partea administratorilor, în spaţii ergonomice şi încăpătoare.

Eforturile de modernizare s-au materializat şi prin introducerea serviciilor de plată electronice: card bancar, internet banking şi plata direct pe site, în condiţii foarte avantajoase pentru clienţi. De asemenea, prin intermediul site-ului nostru: www.tsiasi.ro, clienţii se pot informa asupra modului în care le sunt gestionate cheltuielile de întreţinere, beneficiind de asistenţă de specialitate şi comunicare prin intermediul celor mai moderne mijloace oferite de social media.

Nu mai puţin importante sunt domeniile complementare de activitate ale Termo-Service, cum ar fi serviciul de curăţenie şi cel de dispecerat-reparaţii. Serviciile noastre sunt recunoscute pentru calitatea şi eficienţa lor, astfel încât sunt solicitate şi de clienţi care nu au contract de administrare cu firma noastră.

Un colectiv tânăr, armonizat cu specialiştii cu îndelungată experienţă din cadrul instituţiei, este permanent orientat către performanţă şi satisfacerea intereselor clienţilor societăţii noastre.

În fiecare an, la 23 August, este Ziua Termo-Service, zi pe care o sărbătoresc angajaţii, dar şi clienţii, ca un reper de bună colaborare şi stabilitate în activitatea de administrare a asociaţiilor de proprietari.

Urăm tuturor colegilor, clienţilor şi partenerilor noştri tradiţionalul „La Mulţi Ani!” şi multe împliniri, atât în sfera profesională, cât şi în viaţa personală!

 

Termo-Service S.A.

23 August 2018

Relații cu publicul

În vederea îmbunătăţirii serviciilor noastre vă puteţi adresa, pentru audienţe, la sediul central al societăţii, din Aleea Grădinari, nr. 8, PT 2 Metalurgie sau pe email contact@tsiasi.ro.

Telefon: 0232.212.230